Activitățile din cadrul proiectului ,,Educația-punte între identitate, cultură și tradiție”ediția a II a, cofinanțat pe Agenda Culturală a Consiliului Județean Sibiu, au continuat astăzi în Muzeul Civilizației Populare Tradiționale „ASTRA” din Sibiu, în cadrul ,,Conferinței interjudețene ,,Valorile patrimoniului național perpetuate prin turism și gastronomie”, desfășurată în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Casa Corpului Didactic Sibiu, Primăria Avrig, Școala Gimnazială Axente Sever, Școala Gimnazială ,,Liviu Rebreanu” Târgu Mureș, Școala Gimnazială nr. 3 Cugir. Au fost alături de noi, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Sibiu, Primăriei Avrig, Clubul Copiilor Avrig, cadre didactice, elevi și părinți.Am călătorit în timp, aflând istoria casei din Șimon-Bran, alături de viceprimarul orașului Sibiu prof. Alexandru Dumbravă, urmând să aflăm apoi povestea Șezătorii din Biblioteca Avrig unde obiectele vechi au prins viață în Casa șezătorii-Casa dinainte. Portul, dansul popular și obiceiuri din străbuni au fost puse în scenă de membrii ansamblului ,,Mlădițele,, al Liceului Tehnologic Mârșa.Așa cum afirma Liviu Rebreanu ,,Tradiția adevărată e singura merinde sufletească” – suntem datori să nu uităm rădăcinile și pe înaintașii noștri, să promovăm valorile inestimabile ale spiritualiății românești, să sensibilizăm sufletele elevilor care promovează obiceiurilor de odinioară.